Salutare si bun venit pe blogul meu!
De ce ne place SF-ul? Primul motiv este evident: pentru ca visam la un viitor plin de tehnologii care mai de care mai miraculoase, care sa ne arunce din papuci de uimire si admiratie. Al doilea motiv este mai putin evident: ne place SF-ul pentru ca deja ne-am cam plictisit de lumea noastra, devenita banala si repetitiva, asa ca ne-am dori sa traim intr-un alt fel de lume, mai populata cu elementele pe care le intalnim in cartile si filmele SF. Din tot ce am citit si vazut pana acum in literatura de acest gen, doar partea de computere si comunicatii a devenit intrucatva realitate, restul de elemente neregasindu-se inca in viata noastra de zi cu zi. Si cred ca exact asta ne lipseste pentru a ne simti mai in elementul nostru: sa introducem in viata noastra zilnica cat mai multe elemente de science-fiction.
Imposibil? Da’ de unde? Pot sa enumar imediat cateva chestii care suna sau arata a SF pentru orice om obisnuit si care ar starni interesul multora sau ar intoarce toate capetele pe strada in cazul modei science-fiction la haine si bijuterii.
Hai sa incep cu ceva mai cu greutate: energia temporala a astrofizicianului rus N.A.Kosyrev. Cu multe decenii in urma acest savant a observat ca exista o forma de energie care, odata acumulata, se opune cresterii entropiei din orice sistem, inclusiv dintr-un organism viu. El a creat printre altele si un receptor cristalin special pe care l-a plasat in focarul unui telescop cu oglinda aluminizata si cu care a descoperit vulcanismul activ de sub scoarta Lunii, imposibil de observat prin alte mijloace. Forma de energie receptionata cu acest tip de dectector el a denumit-o “energia timpului”, deci timpul nu mai este doar o forma de masurare a cronologiei evenimentelor, ci chiar o forma de energie cuantificabila si care are efecte asupra materiei vizibile, din moment ce se opune cresterii entropiei intr-un sistem (iata si un video despre el: https://www.youtube.com/watch?v=7d_1ZYSMGLM). Vi se pare chestia asta destul de SF? Ei bine, eu deja am introdus-o in viata zilnica, am combinat efectul de piramida cu efectele energiei temporale a la Kosyrev, foarte simplu, acoperind o piramida de sticla de 3 metri inaltime (construita in acord cu PHI) cu folie de aluminiu, caci aluminiul joaca un rol determinant in inversarea efectelor entropice. In piramida se poate energiza cam orice, cel mai bun acumulator de energie temporala fiind totusi zaharul, dupa cum a descoperit Kosyrev, drept pentru care imi incarc ciocolata cu energie temporala, ori de cate ori mi-aduc aminte. Iata piramida:
Un alt element SF care se poate introduce in viata zilnica este construirea unor piramide mari si puternice ca efecte, in care sa petrecem cateva ore din cand in cand. Sa construiesti o piramida mare dupa ideea mea e destul de simplu, iti trebuie doar opt bare rectangulare de 6 metri (standard la depozitele de materiale), opt role mari care sa sustina piramida si tapet din fibra de sticla pentru fetzele piramidei, care va fi apoi impregnat cu apa de sticla si eventual acoperit cu folie subtire de aluminiu, pentru a crea si efectele energiei temporale. Pentru o piramida din asta, care va avea cam 4 metri inaltime, nici nu iti trebuie autorizatie de constructie, caci nu e imobil, fiind construita pe role obisnuite, cumparate de la magazinele de materiale de constructii precum Praktiker sau Hornbach sau… Constructia pe role e importanta si pentru alinierea ulterioara pe axa nord-sud. Toata chestia ar costa, cred, sub 1000 de euro, daca nu pui la socoteala munca proprie.
Deci, vi se pare destul de SF-istic sa ai o asemenea piramida in curte si chiar sa dormi in ea? Cati oameni din lumea asta au asa ceva? Apropo, efectele piramidei cresc daca e plasata langa o apa, in mod ideal langa mare asa ca, daca aveti un teren si vreti sa va faceti o piramida din asta pe el, pot sa va dau si alte detalii de constructie.
Un alt element de SF pe care il putem introduce in viata zilnica pentru a ne delimita de “ceilalti” sunt hainele si bijuteriile, precum si alte gadget-uri, facute de noi insine.
Iaca-ta de exemplu un parasolar SF-istic facut de mine acum cateva zile, atasat la niste casti stereo, care poate fi purtat in zilele cu soare puternic. Va garantez ca e foarte util, sub el nu se mai simte arsita soarelui si arata si foarte bine.
…si niste bratari cu LED-uri la interior, care arata chiar elegant:
… precum si un cristal de cuart natural luminat cu mini-lasere care poate fi purtat seara la gat:
Moda science-fiction exista deja si in curand voi face si eu haine SF dupa idei proprii. Stay tuned…
Singura chestie este sa ai indrazneala sa porti asa ceva pe strada, caci cu siguranta toate capetele se vor intoarce dupa tine si se vor uita lung in urma ta… dar oamenii se vor obisnui si cu asta, dupa cum s-au obisnuit si cu moda rock sau punk.
O viata reala cu elemente de science-fiction in ea este benefica in special pentru cei care vor sa scrie SF, caci, traind inconjurat de astfel de elemente si inspiratia vine mai repede, garantat! Depinde de noi sa ne facem o viata banala sau o viata science-fiction.
Iata un exemplu: o scurta povestire SF cu final surprinzator pe care am scris-o intr-o seara. Fiti foarte atenti la detalii, ca sa prindeti poanta si veti fi cu siguranta uimiti!
SECRETUL HEREI
Snowman indrepta botul bolidului sau de clasa R catre Hera, programa unghiul exact si latra cu vocea sa stridenta catre robotul care ii servea drept copilot:
“Baga toata energia posibila si START!”
Intr-o fractiune de secunda totul fu inundat de o lumina verde, dar Snowman era deja hiper-obisnuit cu asta, asa ca nici nu o baga in seama. Ii trecu prin cap ca e norocos sa il aiba pe robot drept copilot, caci numai robotii puteau sa sincronizeze intr-o secunda toate string-urile de energie care alimentau bolidul, oamenii nu reuseau atat de repede si pierdeau energie…asa ca, cine stie?… poate ca avea noroc sa fie el primul care sa ajunga la Hera si sa castige premiul de 1 milion.
Robotul striga si el START si fatza lui Snowman deveni deodata impietrita, ca a unui sinucigas care se pregateste sa se arunce in fatza trenului. O lumina rosie intermitenta izbucni langa el, in timp ce vocea de un violet strident striga “Alarma de impact! Alarma de impact!”
Dar… nici de data asta nu avu noroc. Din nou se trezi deviat cine stie unde, departe de Hera, care statea in continuare impasibila si fuma de zor, trimitand la distanta cercuri de fum.
“M-am saturat de jocul asta!” gandi Snowman. Echipa lui incerca de mult sa ajunga la Hera, dar aceasta era protejata de un fel de camp de forta care ii devia de fiecare data si, dupa nenumarate incercari aleatoare, unuia ii venise ideea ca poate era un unghi anume din care trebuia atacat campul de forta pentru a fi strapuns, asa ca se apucasera sa incerce progresiv, schimband de fiecare data unghiul de atac cu cateva zecimi de grad. Asta insemna ca aveau de facut multe mii de incercari, dar, cum nimeni nu venise cu o idee mai buna, se apucasera de munca asta de Sisif.
“Urmatoarea incercare” spuse Snowman robotului, plictisit de moarte.
“Da, Snowman” spuse robotul si rase cu vocea sa oarecum metalica.
“Si robotul rade de mine…”gandi el inciudat, “vedea-te-as mort, fieratanie!”. Snowman era porecla pe care i-o dadusera colegii din Echipa Specialilor pentru ca era albinos, printre altele…iar robotii, care imitau tot ce vedeau la oameni, ii spuneau la fel.
Snowman indrepta din nou botul bolidului catre Hera si programa urmatorul unghi.
Robotul striga START si din nou lumina rosie intermitenta si vocea violet isi facura datoria.
Dar de data asta ceva se petrecu altfel.
“Ai vazut lumina aceea galbena care ii iesea Herei din Ochiul lui Horus?” il intreba Snowman pe robot. “Nu” zise robotul impasibil.
“Ia verifica tu toate log-urile senzorilor” ii ordona Snowman si dupa cateva secunde de asteptare primi raspunsul. “Nici senzorii n-au vazut nici o lumina. In schimb a trecut pe langa noi ceva ca o fantoma, cu mare viteza, un fel de materie instabila, care era sa ne doboare”. Robotul vorbea fara intrerupere cautand explicatii din fizica cuantica, dar Snowman nu-l mai asculta.
Isi daduse singur seama care era treaba… caci el era…mai ciudat, creierul sau traducea si in lumina orice sunet pe care il auzea, asa ca pentru el sunetele erau si colorate. Acesta era de fapt singurul motiv pentru care fusese luat in Echipa Specialilor, caci, altfel, era un pilot destul de prost. Dar seful se gandise ca bizareriile biologice ale lui Snowman le-ar putea fi de folos cumva, asa ca il luasera si pe el, ultimul pe lista.
“Deci”, gandi Snowman, “lumina cea galbena a fost un sunet emis de Ochiul lui Horus, pe care l-am vazut doar eu” si se bucura pentru prima data ca era atat de “special”. Ii veni imediat o idee noua, mai buna decat a celui care propusese atacul din unghiuri progresive si parca deja vedea milionul in buzunarele lui! Avea sa astepte in aceeasi pozitie, pana cand va vedea din nou sunetul galben emis de Hera si atunci va incerca sa ajunga la ea, prin canalul deschis in campul de forta pentru fantoma de materie destabilizata care fusese cat pe-aci sa il doboare. Nu intelegea deocamdata de ce sunetele se transmiteau prin acel canal, dar nici nu-i pasa. Renunta la orice comunicare cu echipa, ordona robotului sa taca dracului odata cu fizica aia si isi ascuti urechile.
Tensiunea asteptarii il facu sa piarda notiunea timpului, nici nu mai stia cat timp trecuse si era gata sa abandoneze, cand, dintr-o data, sunetul galben reaparu si Snowman apasa singur butonul de start. Bolidul porni cu toata viteza si, cateva secunde mai tarziu, impactul il facu sa-si piarda cunostinta. Dupa o vreme insa se trezi si-l vazu pe robot pe podea, nemiscat si aplecat pe o parte, cu capul spart. “Deci, pana la urma tot ai murit, fieratanie” jubila el, in timp ce se pipaia sa vada daca are ceva rupt. Avusese noroc, in afara de cateva contuzii si o durere ascutita de cap nu avea nimic. “Tot ce e moale e mai rezistent” rase el uitandu-se la robot. Apoi puse scannerul cu biofotoni al bolidului sa o analizeze pe Hera si fu uimit de rezultat. Era un polimer extrem de complex, un amestec de minerale strans impletite cu molecule de ADN. “O planeta vie?” se intreba Snowman coplesit si se simti cumva vinovat pentru lovitura strasnica pe care o primise Hera la impactul cu bolidul sau. Se uita prin hubloul de langa el si vazu ca era chiar pe marginea Ochiului lui Horus, acea zona difuza a Herei care arata ca un fel de ochi cand era vazuta din spatiu. De fapt era un fel de crater cu margini destul de regulate, care ducea spre adancurile planetei.
Snowman porni comunicatorul si incerca sa ia legatura cu echipa, sa-si anunte succesul. Insa…tacere! Probabil ca, campul de forta care o apara pe Hera impiedica orice fel de comunicatie, asa ca Snowman se sperie de-a binelea, dandu-si seama ca era complet singur, pe o planeta probabil vie si foarte inteligenta, de la care nu stia la ce sa se astepte. Dar curiozitatea invinse curand sperietura si Snowman lua un scanner portabil, o arma cu protoni si cateva sticle cu apa si se indrepta spre marginea craterului, hotarat sa intre in interiorul planetei pentru a vedea ce era de vazut… ca doar nici dracu nu mai fusese vreodata pe o planeta vie, asa ca… Se gandi ca poate chiar va gasi ceva de mare valoare, fatza de care premiul de 1 milion promis de organizatia care o descoperise pe Hera si vroia sa o exploateze, dar era incapabila sa asolizeze pe ea, era o nimica toata.
Dupa o perioada de timp care i se paru foarte lunga, Snowman ajunse la fundul “Ochiului” si dadu de un fel de bariera de energie luminoasa care insa se intrerupea intermitent, asa ca el gasi o secunda de gol energetic si reusi sa intre destul de usor…chiar prea usor, dupa parerea lui.
“Ceva nu e in regula” gandi el si presimtirea i se adeveri, dintr-o data auzi un sunet alb si fu luat pe sus de o forta necunoscuta si purtat in adancurile planetei.
Ajuns in adancuri, linistea de acolo i se paru mormantala si chiar se intreba daca acolo isi va gasi sfarsitul. Fugi o vreme pe picioarele sale, speriat si ajunse sub un tunel vertical din care se auzeau tot felul de zgomote. Creierul sau construi repede o imagine tridimensionala a celor ce se intamplau deasupra. “Ia te uita, dracia dracului, din tunelul asta ies rotocoalele de fum pe care le vedeam din spatiu, o fi vreun fel de uzina?” Nu avu timp sa gandeasca mai departe, ca peretele din fatza lui deveni alb si el fu din nou luat pe sus si dus intr-o alta zona, de data aceasta plina de lumina.
Sunetele si culorile se succedeau una dupa alta si Snowman fu uimit sa vada ca se gasea intr-o sala care intr-o parte era plina cu un fel de capsule mari si ciudate, cu aspect de roca, cealalta parte fiind ocupata de bucati de materie moale, pline de irizatii multicolore, care pluteau oarecum dezordonat. Scoase scannerul cu biofotoni si incerca sa afle din ce material erau capsulele. Bineinteles, era acelasi gen de polimer ca si afara, dar foarte complicat organizat, totul parea a fi un fel de masinarie bio-fizica compusa din multe parti care trebuie ca indeplineau functii diferite. Indrepta scannerul si spre materia moale cu irizatii si in cateva secunde afla ca era un fel de gel plin cu ADN.
Ceea ce se petrecea in sala parea complicat si Snowman incerca sa inteleaga cate ceva, ca tot nu avea ce face. Bau o dusca buna de apa si se aseza jos, langa bucatile de gel plutitoare, indreptand scannerul spre ele ca sa afle ce se petrecea. Din cand in cand un jet puternic de sunet albastru venea dinspre tavanul salii si intalnea o bucata de gel. Pe unele le dizolva pur si simplu si le recicla, pentru ca ADN-ul din ele probabil nu era destul de pur pentru scopurile planetei, dar la altele se transforma intr-un sunet violet si le purta plutind catre o capsula. Snowman urmarea totul ca vrajit si chiar pierduse complet notiunea timpului, nu mai stia daca statea acolo de cateva ore sau de cateva zile.
“Unde naiba s-or fi ducand capsulele astea?” se intreba Snowman simtind o iritare nervoasa pronuntata, ca atunci cand avea o banuiala inca nerostita, dar care in subconstientul lui era foarte evidenta. Banuiala i se transforma imediat in siguranta atunci cand vazu o capsula deschizandu-se ca sa primeasca gelul purtator de ADN. Asa ceva i se mai aratase odata, pe niste fotografii, la cursurile de la Academia Spatiala. Era exact la fel ca si capsula necunoscuta pe care rusii o descoperisera cu vreo suta de ani inainte incastrata in stanca, intr-o mina din muntii Urali si pe care o apreciasera ca fiind veche de cel putin trei miliarde de ani. Oamenii lor de stiinta incercasera in secret ani de-a randul sa descifreze secretele tehnice ale capsulei dar, bineinteles, nu reusisera, caci stiinta nu era pe-atunci destul de avansata…si pana la urma ii cooptasera si pe americani, pe japonezi, pe australieni, pe… cine mai stie cine… De-abia dupa alte opt decenii de munca colectiva si secreta a sute de oameni de stiinta reusisera sa afle cum functioneaza capsula extraterestra si asta dusese la construirea primei nave spatiala pamantene cu hiperpropulsie. Deci, aceasta fusese poarta deschisa oamenilor catre stele. “Fantoma de materie instabila” care trecuse pe langa bolidul lui era o astfel de capsula a planetei vii, trimisa cine stie unde sa raspandeasca viata!
Snowman isi dadu seama de importanta descoperirii lui si spera cu disperare ca va reusi sa iasa vreodata de acolo, pentru a spune tuturor secretul Herei. Ceilalti nu aveau nici o sansa sa ajunga la ea, caci nimeni altcineva nu putea vedea sunetul galben din unghiul potrivit, ca sa stie cand se deschidea canalul pentru a permite capsulelor sa plece. “De ce naiba or fi numit-o Hera?” se intreba el nedumerit. Isi aduse aminte ca asta era numele unei zeite grecesti…ce bullshit… “Daca m-ar lasa pe mine sa-i schimb numele, eu i-as zice Panspermia” gandi Snowman… si fu cufundat dintr-o data intr-un sunet albastru intens, care nu mai deveni violet.
SFARSIT.
viatasciencefiction 